Tinerii democrat liberali, nemulţumiţi de ce a rămas în urmă după lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare, ca de altfel mulţi alţi cetăţeni din Focşani, îi cer primarului Decebal Bacinschi să sară cu sancţiuni în carca firmelor care nu şi-au respectat termenele de execuţie.
“Drept urmare, având în vedere că a uitat, se pare, ce îndatoriri are faţă de cei ce l-au ales, solicităm primarului Didi să aplice sancţiuni financiare firmelor care nu au respectat termenele de execuţie şi din cauza cărora suntem nevoiţi să suportăm această mizerie”, scrie Ionuţ Copăceascu, şeful tinerilor portocalii de la municipiu, într-un comunicat de presă. După ce s-a pricopsit cu porecla „bagabontul”, în urma unei gafe în faţa presei, Copăcescu foloseşte mai departe acest termen pentru a-i caracteriza pe consilierii locali focşăneni, inclusiv pe cei sprijiniţi de partidul său, într-o precizare nu foarte inspirată. „De asemenea, solicităm consilierilor locali, inclusiv ai PDL (n.r. democraţii mai au un singur consilier local la Focşani), să ia atitudine şi să-l oblige pe primar să aplice legea şi să remedieze această situaţie. Primăria şi Consiliul Local nu pot fi doar locaţiile în care «bagabonţii» politici se joacă cu gadgeturi cumpărate din banii contribuabililor, aranjează afaceri pe bani publici şi îşi numără şpăgile”, mai spune Copăcescu. (I. CREŢU)
Tinerii democrat liberali, nemulţumiţi de ce a rămas în urmă după lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare, ca de altfel mulţi alţi cetăţeni din Focşani, îi cer primarului Decebal Bacinschi să sară cu sancţiuni în carca firmelor care nu şi-au respectat termenele de execuţie.
“Drept urmare, având în vedere că a uitat, se pare, ce îndatoriri are faţă de cei ce l-au ales, solicităm primarului Didi să aplice sancţiuni financiare firmelor care nu au respectat termenele de execuţie şi din cauza cărora