Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actionarii FP vor “dreptate” pe Bursa, nu pe ROTC

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Actionarii minoritari ai Fondului Proprietatea (FP) sustin ca listarea la Bursa de Valori Bucuresti e cea mai buna solutie de a-si incasa despagubirile, respingand intrarea la tranzactionare a actiunilor pe sistemul alternativ creat de Asociatia Brokerilor.

Asociatia Brokerilor a primit recent acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pentru infiintarea unui sistem extrabursier (Romanian Over the Counter-ROTC) pe care ar putea fi transferate titlurile FP. Din martie 2008, actionarii isi pot vinde participatiile la FP, tranzactiile pe ROTC sunt insa putin transparente, iar specialistii din piata spun ca preturile pe o astfel de platforma s-ar situa cu circa 20% sub nivelul de pe o piata bursiera reglementata precum BVB.

"Sistemul alternativ este un mecanism oportun in conditiile in care listarea fondului la Bursa a fost amanata de nenumarate ori. Acesta este sigur si ofera un plus de transparenta pretului actiunilor", a declarat Iancu Stavrositu, vicepresedintele Consiliului de Administratie al Asociatiei Brokerilor in cadrul seminarului organizat de Fondul Proprietatea si Mediafax privind oportunitatea tranzactionarii actiunilor FP pe platforma Romanian Over-The-Counter.

Desi sistemul alternativ de tranzactionare creat de Asociatia Brokerilor va aduce un plus de transparenta modului in care se vand si cumpara titlurile FP, actionarii minoritari se tem ca acesta va ingreuna procesul de listare si ca va duce la formarea unui pret mai redus decat cel din piata reglementata.

"Tranzactionarea pe sistemul alternativ ar putea distruge valoarea actiunilor pe termen scurt si mediu, ar incuraja tranzactiile speculatorii si tine departe investitorii straini institutionali. Mai mult, cred ca ROTC este mai potrivit unei companii mici, si nu Fondului Proprietatea, care este un proiect national si care merita o listare adevarata atent pregatita", a s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 55 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 22 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°