Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul delegat pentru Ape, Lucia Varga, a dispus un control la Mehedinţi: “Aproape un milion de euro au fost aruncaţi pe malul apei în loc să avem o lucrare care să apere localitatea Şişeşti”

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Furia naturii a scos la iveală indolenţa şi complicitatea autorităţilor cu băieţii deştepţi ai Mehedinţiului. Firma lui Costi Isvoranu, unul din milionarii judeţului Mehedinţi, abonat la lucrările pe bani publici, va trebui să refacă lucrările de regularizare ale râului Coşuştea, dar şi să răspundă în faţa legii pentru modul cum a cheltuit aproape un milion de euro.

Precipitaţiile abundente căzute în ultimele 24 de ore în judeţul Mehedinţi au umflat apele râului Coşuştea, care au mâncat din mal peste 10 hectare de teren agricol la Şişeşti. Culmea este că pe acest râu s-au efectuat lucrări de regularizare tocmai cu scopul de a proteja malurile de astfel de fenomene. Şi pentru aceste lucrări de amenajare a cursului inferior al râului Coşuştea Mare, comandate de Direcţia Apelor “Jiu”, s-au cheltuit aproape 1 milion de euro, banii fiind asiguraţi datorită unei finanţări venite din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Din 2010 când au început lucrările de regularizare, localnicii din Şişeşti au făcut zeci de sesizări la toate autorităţile abilitate prin care semnalau faptul că nu sunt efectuate cu profesionalism. Nimeni nu i-a luat însă în seamă.

“Apele Române şi-au bătut joc de comuna Şişeşti. Au luat balastru şi l-au dus acolo la firma lor şi au lăsat râul Coşuştea în pajişte. Uitaţi cum fug malurile, dacă rupe apa poate să ajungă la casa mea. Am rămas ai nimănui”, ne-a spus Ioan Pora, un localnic din Şişeşti. “De când au început-o le-am spus că nu e bine ceea ce fac pentru că această Coşuşte a fost de 4-5 metri maxim lărgimea. Nu aveau nevoie decât să o cureţe în mijlocul interiorului. Dacă de sute de ani nu a inundat case, nu a inundat câmp, nimic, nici acum nu inunda. Dar au distrus malurile de protecţie, au fost plantaţii de pomi, pe care le-au tăiat. E problema că intră în sat, e o lucrare făcută de analfabeţi în domeniu”, spune Iulian Dai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 31 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 31 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°