Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castelul Bran va ajunge pe mâna străinilor

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 26 ianuarie 2007 ·

Lovitură de teatru în intriga ţesută pe marginea vânzării Castelului Bran. Ieri dimineaţă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că, neoficial, domeniul Bran a fost vândut. Dominic de Habsburg, actualul proprietar, l-a informat pe Căncescu printr-o scrisoare deschisă că îşi retrage oferta întrucât „nu a fost acceptată în termenul legal de 30 de zile” şi, mai mult, „a fost greşit interpretată de o parte a presei, precum şi de unii politicieni români”.

Informaţia a fost confirmată de Corin Trandafir, avocatul care îi reprezintă pe proprietari. El nu a negat că a primit „din străinătate” mai multe oferte de cumpărare a Castelului Bran. „Acum le analizăm, decizia finală urmând să fie luată în funcţie de interesele potenţialilor cumpărători vizavi de viitorul castelului. Avem oferte mult mai mari de 60 de milioane de euro”, a explicat Corin Trandafir, precizând totuşi că acestea nu depăşesc suma de 100 de milioane de euro.

„Consiliul Judeţean, clar, a ieşit din acest joc”

După ce a anunţat retragerea ofertei, Aristotel Căncescu a mărturisit în faţa presei că avea unele informaţii despre intenţiile proprietarilor, dar spera să nu fie adevărate. „Aveam nişte informaţii încă de ieri, din păcate ele s-au adeverit în cursul acestei zile. Sunt informaţii neoficiale, dar certe: Castelul Bran a fost vândut unei firme de peste Ocean, la o valoare mult mai mare decât 60 de milioane de euro. Din aceleaşi surse neoficiale am aflat că s-a şi plătit o parte din acont pentru Castelul Bran. Personal, regret toată campania care s-a făcut împotriva retrocedării, regret că cineva a putut să pună la îndoială bunele noastre intenţii, regret că e un obiectiv de valoare istorică pe care îl pierde Braşovul, şi acesta este şi cel mai important din România”, a arătat Căncescu. El a mai spus că are convingerea că domeniul Bran ar fi putut s

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°