Noua variantă a regionalizării – cu 10 regiuni – modifică ierarhia bogăţiei regiunilor României. Cu un PIB, la nivelul lui 2012, de 47,8 mld. lei, regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) predă ştafeta de cea mai săracă astfel de entitate viitoarelor posibile regiuni Dobrogea (Constanţa şi Tulcea, cu un PIB cumulat de 28,8 mld. lei la nivelul lui 2012) şi Sibiu (Sibiu, Alba, Hunedoara, cu un PIB la nivelul lui 2012 de 34 mld. lei).
De asemenea, ea trece în faţa regiunii Sud-Est, care prin pierderea judeţelor Constanţa şi Tulcea „pierde“ din PIB 28,8 mld. lei, dar şi a regiunii Centru, care prin plecarea judeţelor Sibiu şi Alba pierde din PIB 23 mld. lei.
Premierul Victor Ponta a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că proiectul regionalizării va fi una dintre priorităţile politice ale acestei toamne. Regionalizarea va fi făcută înaintea modificării Constituţiei, care, în forma actuală, nu prevede organizarea ţării în regiuni, ceea ce înseamnă că ele vor funcţiona până la modificarea legii fundamentale ca şi actualele regiuni de dezvoltare care nu au personalitate juridică.
„Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional“, a declarat premierul, citat de Mediafax, la sfârşitul săptămânii în timpul unei reuniuni a partidului său la care au fost stabilite priorităţile politice ale lunilor rămase până la sfârşitul anului.
„Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor“, a subliniat Ponta, citat de Mediafax.
Chiar dacă nu este posibil, până la modificarea Constituţiei prevăzută pentru anul viitor, să avem regiuni administrati