Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl fetiţei care a fost aruncată de mama ei dintr-un taxi, audiat la Poliţia Capitalei

Publicat in Adevarul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Tatăl fetiţei de un an şi jumătate, aruncată de mama ei dintr-un taxi, a fost audiat, vineri, la Poliţia Capitalei, acesta declarând că din iulie femeia îl sună şi îi spune că el vrea să ucidă copilul şi că pune oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe micuţă.

Radu Ovidiu Bugariu a fost audiat timp de trei ore la sediul Poliţiei Capitalei, unde a dat mai multe informaţii despre Aniţa Bar, femeia cu care, spune el, a avut o relaţie de două luni şi jumătate.

La ieşirea de la audieri, Radu Ovidiu Bugariu a declarat pentru MEDIAFAX că a cunoscut-o pe fosta grefieră pe internet şi că în timpul celor două luni şi jumătate s-a întâlnit cu aceasta de patru sau cinci ori, timp în care femeia nu i-a spus niciodată numele ei adevărat.

Bărbatul a spus că deşi cunoştea faptul că în anul 2010 femeia a fost internată de două ori la un spital de boli psihice, nu i s-a părut niciodată că ea ar avea probleme.

Bugariu a mai spus că atunci când Aniţa Bar s-a despărţit de el, nu ştia că este însărcinată, iar ulterior i-a comunicat despre naşterea fetiţei printr-un email, moment în care a mers la starea civilă şi a recunoscut copilul.

El a precizat că nu a plătit niciodată pensie alimentară, fosta grefieră neavând această pretenţie, însă a contribuit cu bani la creşterea micuţei.

Radu Ovidiu Bugariu a mai spus că după ce aceasta a terminat concendiul post natal şi s-a întors la serviciu, din motive pe care nu le cunoaşte ea şi-a înaintat demisia, în iulie 2012, moment în care "şi-ar fi pierdut minţile".

"A început să mă sune şi să îmi spună că vreau să ucid copilul şi că pun oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe cea mică", a declarat tatăl fetiţei.

Bărbatul a spus că acum este casnic şi că locuieşte într-un sat de lângă Timişoara, după ce timp de zece ani a lucrat ca învăţător.

El a precizat că dacă mama va fi decăzută din dr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 11 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°