Pe scurt, lucrurile stau astfel: in parcurile şi in spaţiile verzi din Romănia eşti prevenit la tot pasul că nu e voie să calci pe iarbă, iar prevenirea e dublată de ameninţarea unor amenzi de mărimi penale, in vreme ce, in Vestul Europei şi in America de Nord, odihna in iarbă, in parcuri şi pe orice petec urban de verdeaţă pare o clauză generală dintr-un program guvernamental de tipul "Tot ce-i gazon, e al tău".Pe scurt, lucrurile stau astfel: in parcurile şi in spaţiile verzi din Romănia eşti prevenit la tot pasul că nu e voie să calci pe iarbă, iar prevenirea e dublată de ameninţarea unor amenzi de mărimi penale, in vreme ce, in Vestul Europei şi in America de Nord, odihna in iarbă, in parcuri şi pe orice petec urban de verdeaţă pare o clauză generală dintr-un program guvernamental de tipul "Tot ce-i gazon, e al tău".
Cănd eram copil şi mă plimbam cu părinţii in Grădina Publică, percepeam interdicţia imperativă a tăbliilor infipte la vedere, pe care stătea scris, cu un semn de exclamare in coadă, "Nu călcaţi pe iarbă!", ca pe avansul oficial la un secret cunoscut de toţi, numai de mine nu. Dacă nu eram văzut, puneam un picior in iarbă, aşteptănd urmarea. Nu neapărat o pedeapsă. Mai degrabă o lămurire. Cum ar fi: prima oară nu se pune, că eşti mic şi prost, insă a doua oară ai să vezi tu, c-o să-ţi amorţească genunchiul şi noaptea ai să visezi numai şopărle şi răme scărboase.
Am indrăznit, pentru intăia dată intr-o viaţă, să-mi lepăd haina şi să mă intind pe ea, in plin soare şi in plină amiază in scuarul Place de Vosges, la Paris. Pe loc m-a frisonat un gănd, ca umbra unei frici stătute din copilărie: Nu cumva participam, fără ca nimic să mă pună in gardă, la un protest cetăţenesc, la o formă originală de manifestaţie urbană? Parcul era plin de grupuri şi de indivizi, ce păreau să-şi fi abandonat brusc treburile, ca să se bucure un ceas de soare, in