Întotdeauna, imaginarul alternativ al muncii la români a fost foarte harnic. De pildă, dacă ceva merge bine în România, acum, nu sunt celebrele fabrici de împachetat fum, de lustruit castane sau de împins vântul la vale, atât de dragi, cândva, oamenilor muncii. Astăzi, avem ceva şi mai şi: Combinatul de râcă şi scandal. Ce funcţionează perfect. În trei schimburi, la foc automat. Şi, să nu uităm, pe baza celui mai scump principiu al românului: statul în fund şi scărpinatul la faţa locului.

De câtva timp încoace - mai exact, de când Băsescu a făcut greşeala de a recita în public "Noi vrem pământ!" şi de a-şi pune pe tăietor gândul cum c-ar vrea să treacă, la finele carierei politice, de la vapor la tractor (vă e clar că maşinăria de propagandă anti-băsistă va trece la distorsiunea rimelor din faimosul catren: "Tata cântă pe tractor / Mama cozonaci ne face / Iar noi învăţăm cu spor / Când e pace", punând, în loc de "tractor", "chior", iar, în loc de "pace", "drace"?!) - a ieşit pe poarta combinatului de care fu vorba mai sus o specie nouă de specialişti în zâzanie colţoasă. Dihoniacii cu exigenţe morale. Un fel de holograme sclifosite ale Maicii Smara - binecunoscuta semănătoare a seminţelor din poală - dar care împrăştie nu înţelepciune şi chibzuială, nu judecată şi măsură, precum mamaia istorică, ci, din contră, gâlceavă şi sfadă. Absolvenţi ai secţiei de cârcoteală-elite, care, din cauza intransigenţei, nu absolvă pe nimeni şi nimic. N-au mamă, n-au tată. Sunt orfanii revoluţiei. Umbre de Robespierre cu ghilotina-n mână, de o înaltă şi imposibil de pătruns pretenţie civică. Specialişti în harţag fin, din soiuri selecţionate, atinşi de un leşin moral drastic. Mai necruţător decât inexorabilul. "Catatonaţi" în tăriile parfumate ale unei severităţi de dimensiuni hiper-cosmice. Şi care, nu-ş'cum se face, nu pot fi aduşi deloc, dar deloc, cu picioarele pe pământ. Chi