Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu EVENIMENT Răzvan Lucescu! "Voi pleca în 'afară'!" Care a fost cel mai CUMPLIT moment al carierei şi când a simţit că-i "cade stadionul în cap"

Publicat in Pro Sport, luni 6 februarie 2012 ·

La finalul primei părţi a cantonamentului din Antalya, Răzvan Lucescu a acceptat o discuţie amplă cu reporterii ProSport. Antrenorul Rapidului a mărturisit că una dintre dorinţele cele mai mari pe care le are este să antreneze în afara ţării.

Răzvan, care ar fi concluziile pe care le-ai tras, legate de fiecare compartiment în parte, după această primă parte a stagiului de pregătire?

A fost un cantonament foarte bun. Cinci meciuri în care toată lumea s-a implicat! Regret că au lipsit Marcos Antonio, Herea, ei doi de la început, Roman, care a fost la echipa naţională, şi apoi regret accidentările lui Glauber, Teixeira şi Ioniţă. Sunt situaţii care nu pică bine în acest moment al pregătirii. Dar, ţinând cont de toate aceste probleme, sunt foarte mulţumit de implicarea lor, că nu s-au plâns deloc. Chiar făceam un calcul că sunt şase-şapte care în ultimele cinci zile au jucat de trei ori 90 de minute! E un efort uriaş şi au riscat enorm. Urmează ca cei care au lipsit să recupereze în a doua parte.

Faptul că ţi-au lipsit jucători importanţi în mai toate zonele terenului poate fi un exerciţiu bun pentru retur, în cazul în care vor apărea accidentări?

Într-un fel da, dar nu îmi place să spun că avem 11 titulari sau 12-13 oameni de bază! Din moment ce am un anumit număr de oameni în lot, fiecare trebuie să fie bine pregătit şi când îi vine rândul să intre pe teren, să ştie ce are de făcut. De aceea la antrenamente nu avem o echipă de titulari şi una de rezerve. Există un amestec permanent între ei, pentru a exista relaţii de joc.

(Discuţia e întreruptă de apariţia fostului rapidist Ionuţ Stancu. "Ce cauţi, mă, pe aici?", întreabă antrenorul zâmbind. Fundaşul joacă acum la Alro Slatina şi e cu echipa în cantonament. "Aveţi bani la Slatina, nu glumă, dacă veniţi în Antalya!")

Apropo de antrenamente, în perioad

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 37 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 24 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°