Retragerea din sportul care i-a adus consacrarea înseamnă, demulte ori, pentru un sportiv finalul unui vis. O mână de idealuri,de dorinţe şi de momente în care se aude imnul se pierd într-odecizie care nu mai poate fi evitată. Câţiva, poate cei maiputernici, aleg însă un nou drum. Tot în sala de antrenamente, totca elev, dar într-o disciplină care nu are nicio legătură cutrecutul. Dana Druncea (20 de ani) a renunţat la gimnastică în urmăcu aproape doi ani. Valoros om de echipă, sportiva care cucerea cuRomânia bronzul la Campionatul Mondialul de la Stuttgart în 2007s-a mutat însă, cu visuri şi dorinţe de medalii, la canotaj.

În dimineaţa geroasă de februarie, curtea Bazei Noi de la Snagoveste pustie. Casa canotajului pare părăsită, doar câţiva câini,amorţiţi de frig, se plimbă încetişor de la o clădire la alta.Singurul loc animat este terenul, unde câteva fete, purtând vestetricolore asortate cu căciuliţe de sezon, dau tură după tură.Primele raze ale soarelui rătăcesc stinghere pe movilele de zăpadă,dată de o parte şi de alta a pistei de atletism. La una dinmargini, doi bărbaţi şi o mogâldeaţă de om privesc concentraţi."Dănuţa, câte ture mai avem?!", se uită întrebătorantrenorul Horia Constantinescu spre fata micuţă de lângă el."Ar mai fi patru, fără asta", zâmbeşte ea. Unzâmbet şi doi ochi căprui mari, care aduc parcă în frigul de afarăatmosfera din sala de gimnastică.

După 14ani punct şi de la capăt

Dana Druncea pare neschimbată. E la fel de micuţă şi deserioasă, alegându-şi cu atenţie vorbele şi zâmbind cu zgârcenie,la fel cum era la Deva. A renunţat la gimnastică în urmă cu doianişi nu s-a mai uitat în urmă. "În mare, accidentările şideciziile din interiorul lotului m-au determinat să doresc să plec.Pur şi simplu, am simţit că aşa este cel mai bine",explică ea. O hotărâre grea, luată după 14 ani de muncă într-unsport care i-a adus satisfa