Comuniştii au transformat principiul lui Heraclit - nimic nu se pierde, totul se transformă - în prioritate economică. Aproape toate numerele din „Scînteia“ anului 1989 conţineau cel puţin un material despre colectarea materialelor refolosibile. Reciclarea devenise o obsesie a ultimilor ani din comunism. Elevii aveau normă pentru sticle şi hârtie, iar societăţile economice recuperau şi cel mai mic şpan.
În pagina a doua a „Scînteii“ din 22 februarie figura o analiză a operaţiunii argeşene de colectare a materialelor refolosibile. În centrul materialului figurează concluzia „căldicică“: „Rezultate bune şi posibilităţi ce se cer mai bine valorificate“.
Reciclarea era atât de importantă încât „acţiunile şi rezultatele obţinute“ erau urmărite de partid prin întâlniri tematice special organizate, săptămânal, de către consiliul popular judeţean.
Ampla operaţiune a reciclării se desfăşura în Argeş sub sloganul „Fiecare cetăţean - un participant activ la colectarea materialelor refolosibile“.
Erau implicate inclusiv asociaţiile locatarilor din judeţ, 485 la număr. Astfel, asociaţiile din cartierele Găvana şi Nord erau muştruluite în articol fiindcă în loc de plan „au livrat centrelor doar... justificări“.
Autocriticile activiştilor
Tot în pagina 2 apare şi materialul cu rezultatele muncii de partid. Pornind de la ideea că eficienţa activităţii de partid se reflectă în producţie, autorul colectiv şi anonim al grupajului prezintă, tot după modelul dihotomic obişnuit pentru astfel de produse jurnalistice, mai multe exemple.
Ele au fost culese de la plenarele judeţene de partid organizate „în lumina tezelor şi orientărilor cuprinse în Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din noiembrie 1988“. Printre cei cu „deficienţe“ apărea „tovarăşul Ion Iorga“, secretarul comitetului de p
