Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Manolescu îşi lansează „Istoria” şi la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 6 martie 2009 ·

Fie că eşti filolog, fie că îţi place să citeşti literatură, critica lui Nicolae Manolescu trebuie să fie piesa de rezistenţă în biblioteca oricui. Cea mai aşteptată istorie a criticului literar este „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură” va fi lansată şi în oraşul nostru, în această seară, de la ora 17.00, la Marele Amfiteatru al corpului N, din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov. La evenimentul de azi, alături de autor, vor fi prezenţi şi editorul volumului, Călin Vlasie, precum şi decanul Literelor braşovene, Andrei Bodiu. Volumul este rodul a peste 20 de ani de documentare. Această operă este, după „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, a lui G. Călinescu, cea mai importantă sinteză asupra literaturii din române, depăşind-o însă prin vastitate pe prima.

Critic postbelic de mare prestigiu, Nicolae Manolescu înglobează în lucrarea actuală volume publicate în anii 90, la care adaugă studii noi despre opere ale literaturii române din contemporaneitatea imediată. Prin rediscutarea unor faţete importante ale literaturii de la noi şi prin atitudinea câteodată polemică în faţa unor judecăţi de valoare prea uşor consacrate, „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură” oferă o perspectivă esenţială asupra canonului critic actual. Aşa cum precizează şi subtitlul - „5 secole de literatură” - perioada cartografiată de impunătorul studiu reprezintă cel mai întins interval literar analizat de vreun studiu de istorie şi critică literară de până acum, producând o imagine limpede şi impresionantă despre întreaga evoluţie a literaturii române. Cartea a fost lansată în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus din luna noiembrie 2008, fiind premiată drept „Cea mai râvnită carte”. Tirajul iniţial, de 3.000 de exemplare, a fost epuizat încă din primele zile, iar lansarea volumului a fost considerată cel mai importa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 24 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 50 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 39 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 59 minute
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°