Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a spus că cere normalitate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). "Este aşteptarea pe care o are fiecare dintre noi în fiecare zi", a declarat Ungureanu, citat de Mediafax.
Acesta a mai spus că traiul în România ar fi mai bun în lipsa evaziunii fiscale. "Aceasta ar însemna bani mai mulţi la bugetul de stat, iar banii europeni sunt surplusul de bunăstare de care avem nevoie" a spus premierul.
El s-a adresat şi prefecţilor aflaţi în videoconferinţă în momentul prezentării bilanţului pe anul trecut al MAI, spunându-le că în modul în care îşi vor desfăşura rapoartele cu administraţiile locale şi cum îşi vor exercita atribuţiile vor constitui în faţa sa criteriile după care vor fi evaluaţi.
"Vă garantez că pe lângă ochii domnului ministru (Gabriel Berca n.r.) vor fi şi ochii mei", a declarat primul ministru.
Gabriel Berca, ministrul Administraţiei şi Internelor, a punctat în discursul său obiectivele pentru anul 2012. "Avem nevoie de transparenţă şi integritate. Le-am spus colegilor mei că toate cheltuielile privind sistemul să fie puse pe site, acest lucru se va întâmpla şi pe plan local. Îi rog pe colegii din teritoriu să facă acelaşi lucru la nivelul fiecărei unităţi în parte", a declarat ministrul Gabriel Berca.
Demnitarul a mai spus că Mecanismele de Cooperare şi Verificare lasă unele "semne de întrebare" în privinţa României.
"Sunt hotărât să impun un ritm susţinut pentru ca România să nu mai stea sub semnul întrebării în privinţa corupţiei", a declarat ministrul de Interne. Poliţiştilor rutieri, ministrul Gabriel Berca le-a cerut mai multă integritate.
"Suntem ministerul cu foarte mulţi angajaţi care intră direct în contact cu cetăţeanul. Siguranţa rutieră nu poate fi obţinută fără integritate", a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.
În privinţa evaziunii fiscale m