Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Proiectul ISPA, prelungit cu şase luni

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

În acest timp se vor face probele tehnologice la conductele de apă şi canalizare.

Proiectul ISPA, ce constă în reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă-canal şi a staţiei de epurare, trebuia sa fie încheiat în data de 31 decembrie. Termenul a fost prelungit de către autorităţile locale cu şase luni, timp în care se vor face probele tehnologice. Fiind un proiect pe fonduri de preaderare, controlul aparţine unităţii de implementare a proiectului, şi nu Primăriei Suceava.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că lucrările sunt în mare parte gata şi că întârzieri s-au înregistrat doar în cazul probelor tehnologice, care trebuie efectuate în condiţii normale, nu pe timp de iarnă. „Pentru că la noi iarna durează şase luni, ne-am luat o marjă de siguranţă, astfel încât în perioada aprilie-iunie să fie făcute aceste probe”, a explicat primarul Ion Lungu. Referindu-se la întârzierea programului cu şase luni, Lungu a spus că „judecata o va face Comisia Europeană”.

Proiectul ISPA, implementat la nivelul municipiului Suceava, are o valoare de 52,7 milioane de euro. Din această sumă, 33,4 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile asigurate de Uniunea Europeană şi 12,5 milioane de euro sunt de la Guvern. Municipalitatea suceveană a contribuit cu 6 milioane de euro, bani obţinuţi de la Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW, sub forma unui împrumut. Proiectul a început la sfârşitul anului 2007 şi prevede reabilitarea şi modernizarea reţelei de apă pe o lungime de 34 de kilometri, extinderea reţelei pe o lungime de 10 kilometri, reabilitarea canalizării pe o lungime de 68 de kilometri şi extinderea pe o lungime de 10 kilometri şi modernizarea Staţiei de epurare a apelor uzate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°