Presa internă de astăzi scrie despre proiectul de lege privind modernizarea învîţământului, ancheta superficială în cazul morţii unui student sau schimbul de bileţele între Geoană şi consilierii săi din timpul Congresului. Printre alte subiecte, în Ardeal au avut loc patru jafuri în două zile, iar teatrul fără scenă are 400.000 de spectatori.
Admiterea şi Bac-ul, în varianta Funeriu. Proiectul de lege privind modernizarea învăţământului prevede o singură sesiune de Bac şi examen de admitere la liceele performante. Ţinută în secret mai ceva ca o armă nucleară, noua lege a educaţiei începe să se contureze treptat la sediul Ministerului Educaţiei. „Evenimentul zilei” a reuşit să afle că proiectul de lege, care este încă în lucru, are în componenţă atât elemente din raportul comisiei prezidenţiale realizate de Mircea Miclea, cât şi din legea asumată, care a purtat marca Ecaterina Andronescu.
L-au "sinucis" din lene. Un student de 20 de ani a fost găsit mort anul trecut, în septembrie, în luminatorul unui bloc din Bucureşti. Familia şi prietenii spun că băiatul nu avea motive să-şi ia viaţa. Raportul medicului legist arată că Alex avea nişte vânătăi pe gât, înainte de cădere. Procurorul de caz s-a blocat însă pe varianta sinuciderii şi nu a făcut nimic timp de cinci luni. Alex Tima era student la Universitatea Bucureşti. Venise din Oneşti, Bacău, în Capitală şi visa să lucreze în presă sau în publicitate. În vara anului trecut şi-a trimis CV-ul la multe firme... Nu că ar fi dus lipsă de bani, mama îi punea pe card săptămânal 200 de lei, scrie Jurnalul Naţiional.
Schimb de bileţele între Geoană şi consilierii săi, în timpul Congresului. Consilierii fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană, au privit prestaţia candidatului pe care îl susţineau şi, din mijlocul sălii de congres, de unde lucrurile se vedeau altfel decât de la masa prezidiulu