Am avut parte de o schimbare de anvergura, gestionata cu succes de doi lideri care in anii 1988-1989 nu aveau inca (Bush) sau nu mai aveau (Gorbaciov) o viziune coerenta in ceea ce priveste viitorul. Anul acesta se vorbeste mult despre prabusirea comunismului, iar lunile noiembrie si decembrie sint, de departe, cele mai dense. Revin in atentie personalitatile care au marcat acea epoca, fiecare cu luminile si umbrele ei. Celor interesati de exercitarea conducerii la nivelul sistemului international si mai ales de impactul personalitatii liderilor, cuplul George H. W. Bush - Mihail S. Gorbaciov le ofera un cimp de studiu extrem de interesant. Am avut parte de o schimbare de anvergura, gestionata cu succes de doi lideri care in anii 1988-1989 nu aveau inca (Bush) sau nu mai aveau (Gorbaciov) o viziune coerenta in ceea ce priveste viitorul. Bush senior vine la Casa Alba cu intentia de a introduce o doza mai pronuntata de realism in atitudinea Statelor Unite fata de evidentul declin al puterii sovietice si fata de ofensiva sarmului lansata de Gorbaciov. Este martorul prabusirii succesive a pieselor dominoului comunist in Europa rasariteana si reactioneaza - ce e drept, intr-un mod adecvat. Controlul asupra situatiei pare obiectivul sau central: se obisnuieste cu ritmul schimbarii si se teme sa faca gesturi spectaculoase prin care sa pericliteze procesul, spre exemplu evita sa-i creeze dificultati interne liderului de la Kremlin. Urmareste situatia si speculeaza la maximum energia procesului - a se vedea, mai tirziu, cazul unificarii Germaniei. In timp, toate acestea il ajuta pe Bush sa-si configureze proiectul de „noua ordine internationala", pe care il va lansa dupa Razboiul din Golf si il va revizui dupa destramarea URSS. Dar viteza de curgere a evenimentelor va fi prea mare: desi bine articulat, proiectul nu va constitui reperul transformarilor viitoare. Lui George H.