Prin medalia de argint obţinută de Bogdan Juratoni, boxul românesc a intrat în normalitate, iar prin participarea în campionatul WSB, promite să facă faţă noii viziuni dirijate de AIBA.

Boxul aşa-zis amator din România a ieşit pentru prima oară din penumbră după revoluţia care l-a eliminat din scaunul prezidenţial pe capul tuturor răutăţilor, Rudel Obreja. La Campionatele Europene de la Minsk, încheiate cu o săptămână în urmă, România s-a ales cu o medalie de argint, cucerită de Bogdan Juratoni, despre care multă lume spune că ar fi trebuit să fie de aur. La ultimele "europene" din epoca lui Obreja, s-a venit de la Ankara cu două medalii. Să nu ne pripim cu concluziile. Două medalii de bronz cam fac cât una de argint, iar în Turcia am prezentat opt boxeri (la zece categorii), faţă de numai şase câţi s-au dus în Belarus. De ce numai şase, este una dintre consecinţele "uraganului Rudi" care a bântuit boxul aşa-zis amator românesc. Ca o demonstraţie, în afară de numitul Juratoni şi supergreul Mihai Nistor, toţi au luat bătaie din prima pe ringul din Minsk. Poate că şi Nistor ar fi urcat pe podium, dacă n-ar fi dat prea devreme de stânca azeră, Magomedrasul Medjidov.

Ar fi meritat Bogdan medalia de aur? Oficialii delegaţiei române spun că da, la fel şi comentatorii prezenţi la faţa locului. În mod cert, Juratoni ştie mai mult box decât puştanul acela irlandez şi, dacă ar fi să folosim un termen uzat, românul a fost factorul pozitiv al întâlnirii. Numai că nu întotdeauna cel pozitiv câştigă şi nu numai la box, altfel Inter Milano de altădată ar fi fost un bluff, iar Chelsea n-ar fi câştigat niciodată Liga Campionilor. La fotbal, bineînţeles. La box, lumea ringului este plină de decizii în care cel care se apără prin toate mijloacele a avut câştig de cauză în faţa boxerului "pozitiv". Efectuând o translaţie în lumea fotbalului, Quigley a dat un gol în start