Centrul pentru Studii Avansate e-CAESAR va oferi consultanţă firmelor de software pentru aplicarea directivei UE
Europenii ar putea să-şi deschidă firme private, să-şi înmatriculeze maşinile sau să-şi plătească facturile în România prin simpla utilizare a calculatorului, începând cu anul viitor. Proiectul aparţine Centrului pentru Studii Avansate în Servicii Electronice e-CAESAR, inaugurat la Bucureşti, şi constă în crearea unui portal, prin intermediul căruia toţi cetăţenii UE să se poată informa cu privire la reglementările statului român şi paşii necesari deschiderii unei afaceri pe teritoriul României.
Practic, în următoarele 11 luni, Centrul e-CAESAR, format din cercetători ai Institutului Fraunhofer din Germania, Academiei de Studii Economice şi Universităţii „Politehnica” din Bucureşti, va oferi consultanţă firmelor producătoare de software, astfel încât directiva Uniunii Europene ce prevede ca prestatorii de servicii să poată efectua tranzacţii în orice stat UE să fie aplicată şi în România. Pe lângă proiectul în valoare de câteva sute de mii de euro, centrul se va implica şi în programe gen e-government şi e-banking, ce ar urma să fie preluate apoi de firme şi dezvoltatori în vederea comercializării.
De asemenea, pentru a crea o bază de date la nivelul administraţiei centrale, cercetătorii vor colabora cu Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, organism însărcinat cu implementarea sistemelor informatice. „Multe instituţii ale statului folosesc încă hârtia şi creionul. Sperăm să trecem de la hârtie la baza de date electronică. Sper ca această iniţiativă să facă în aşa fel încât hârtia să devină istorie”, a declarat Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor. (R.F.)
Centrul pentru Studii Avansate e-CAESAR va oferi consultanţă firmelor de software pentru aplicarea directivei UE @