Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezmățul din Vama Naidăș, sexul și șpaga, subiect taboo pentru șefi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 februarie 2011 · ·

Sexul, șpaga și contrabanda din vamă au trecut neobservate de șefii celor două instituții. Mai marii de la frontieră și de la vamă refuză să comenteze atitudinea subalternilor din Vama Naidăș, pe motiv că nu au aprobare de la centru.

Pe zi ce trece, dosarul instrumentat de procurorii DNA, scoate la iveală tot mai multe amănunte picante despre atitudinea pe care o aveau polițiștii de frontieră și vameșii săltați din Caraș-Severin, de la Naidăș. Singura problemă ar fi numărul mare al celor cu ținută indecentă.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Fie că este vorba numai despre contrabandă, fie că este vorba numai despre șpagă sau sex, 50 de agenți dau socoteală acum în fața legii, chiar dacă au trecut neobservați de șefii lor. Peste noapte, subiectul a devenit taboo pentru cele două instituții ale statutului, care sunt vizate: Direcția Regională Vamală și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.

“Nu putem comenta nimic deocamdată. Scenele de sex se referă, oricum, doar la colegii din Timiș”, spune Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al frontieriștilor, fără să știe că imaginile din Vama Naidăș par a fi la fel de compromițătoare.

Aceeași poziție o adoptă și cei de la vamă. “Nu comentăm incidentul”, a declarat sec Simona Lazăr, purtătorul de cuvânt de la Direcția Regională Vamală Timișoara.

Şpaga ajungea la oameni importanţi

Dintre cei 29 de poliţişti de frontieră şi vameşi arestaţi şi alţi 20 cercetaţi în stare de libertate pentru că fac parte din grupul infracţional care acţiona în zona Punctului de Trecere a Frontierei Naidăş, unii şi-au rezervat dreptul la tăcere în faţa instanţei şi a procurorilor DNA. Alţii, însă, au făcut declaraţii incendiare.

“Clienţii mei au nu au dat nicio declaraţie, nici în faza de cercetare penală, şi nici în faţa instanţei în momentul în care au fost duş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 34 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°