Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boris Schneider a fost înlocuit la conducerea Asirom

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 mai 2011 ·

Boris Schneider, 51 de ani, a părăsit funcţia de preşedinte al Asirom pe care a deţinut-o în ultimii şase ani, fiind înlocuit cu Mariana Diaconescu, care ocupa poziţia de vicepreşedinte al companiei. "Domnul Schneider şi-a prezentat demisia pentru a se orienta spre noi oportunităţi de carieră, iar aceasta a fost ac­ceptată de către consiliul de supraveghere. Doamna Dia­co­nescu a fost numită începând de ieri (luni - n. red) în funcţia de pre­şedinte al directoratului Asi­rom", au precizat repre­zen­­tanţii companiei. Schneider, care are o experinţă de aproape 30 de ani în industria asigurărilor, preluase funcţia de pre­şe­dinte al directoratului com­pa­niei în iunie 2005, când acţionarii au selecţionat o nouă echipă de conducere pentru a redresa parcursul descrescător al Asirom. Tot în 2005 a venit la Asirom pe poziţia de di­rector financiar şi Mariana Diaconescu, după ce fusese anterior preşedinte al băncii de import-export EximBank, deţinută de stat. Diaconescu fusese susţinută la conducerea Eximbank de PSD şi a fost demisă după ce alianţa PNL-PD a câştigat alegerile generale din 2004. Ea este este căsătorită cu senatorul Cristian Diaconescu, fost ministru de justiţie în guvernul condus de Adrian Năstase, şi din poziţia de vicepreşedinte a câştigat anul trecut 7.100 de euro lunar, conform declaraţiei de avere a soţului său. Plecarea lui Schneider survine în condiţiile în care austriacul nu a reuşit să redreseze traiectoria des­cres­cătoare a Asirom, iar compania a coborât în prezent pe locul şase în piaţa asigurărilor generale după ce în 2005 se afla în top 3. Anterior venirii la Asirom, Schneider fusese membru în consiliul de administraţie al Unita (actuala Uniqa). În 2005, când Schneider a preluat şefia Asirom, compania era controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, dar şi-a păstrat funcţia de preşedinte şi după preluarea asigurătorului de către Vienna Insurance

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 43 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 19 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 58 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 43 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°