Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reorganizarea nu se discută. Se face

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 · ·

Declaraţiile făcute la centru de liderii PDL lasă impresia că s-ar fi temporizat discuţiile despre reorganizarea administrativă a ţării. Pe filiera Ministerului Administraţiei şi Internelor vin însă cifre concrete despre cum va arăta România în varianta celor opt „superjudeţe".

Ar fi bine ca reorganizarea administrativă să se facă până la alegerile locale din 2012, dar sunt multe etape de parcurs, a fost mesajul transmis de deputatul PDL Sulfina Barbu chiar în ziua în care comisia special înfiinţată de coaliţie trebuia să se reunească pentru a analiza soluţiile privind reorganizarea ţării.

Ce spun preşedinţii PDL de consilii judeţene

Şi din teritoriu s-au înmulţit mesajele de contestare a reorganizării, ba a formei, ba a scopului măsurii. De pildă, la Bistriţa-Năsăud, preşedintele Consiliului Judeţean, democrat-liberalul Liviu Mihai Rusu, pare să fi împrumutat din discursurile opoziţiei, susţinând necesitatea organizării unui referendum. „Din câte ştiu, legislaţia spune că forma de organizare teritorială se decide prin referendum", precizează Rusu. Apoi, la Alba, un alt preşedinte de CJ, tot de la PDL, pune sub semnul întrebării rezultatele reorganizării administrativ-teritoriale. „Dacă se face aceeaşi organizare ca în anii '50-'60, fără existenţa unor structuri mai mici la nivel zonal care să asigure dezvoltarea localităţilor depărtate de centrul de regiune, atunci nu va avea nici un rezultat pozitiv pentru populaţia din teritoriile depărtate de centrul de regiune", consideră Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba.

Reorganizarea administrativ-teritorială, plecând de cele opt regiuni de dezvoltare economică, nu este văzută cu ochi buni nici de la Botoşani. „Dacă prin regionalizare înţeleg desfiinţarea judeţului Botoşani nu pot să spun decât că judeţul Botoşani ar fi foarte dezavantajat, dacă s-ar adopta această măsură, pentru că, la ora actu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°