Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România - Risc de REVOLTĂ? Topul ţărilor expuse la revolte

Publicat in Romania Libera, luni 28 februarie 2011 ·

Cel mai mare risc se regăseşte în Kenya, Suedia este cea mai ferită ţară, iar România este la mijlocul clasamentului, pe 37. Ţara noastră este cea mai instabilă membră a Uniunii Europene fiind cea mai sus clasată dintre cele 27 de ţări, potrivit topului citat. Rusia şi Arabia Saudită sunt sub noi.

În afară de Kenya, între primele 10 cele mai vulnerabile ţări sunt Pakistan, Camerun, Nigeria, Indonesia, Maroc Iordan şi Azerbaidjan. La capătul opus al clasamentului sunt Suedia, Austria, Canada, Danemarca şi Germania.

Alen Mattich, de la Wall Street Journal (WSJ), a folosit pentru clasament un index bazat pe trei criterii considerate egale: nedreptatea socială, predilecţia către revoltă şi, trăgaciul (motivul revoltelor), procentul din buget pe care o familie îl cheltuie cu alimentele.

Primul criteriu, al nedreptăţii sociale, se bazează pe datele oferite de Indexul Percepţiei de Corupţie, realizat de Transparency International, Indexul Dezvoltării Umane realizat de Programul de Dezvoltare al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi indexul GINI, care măsoară dispersia bogăţiei în societate. Cu cât acest ultim index este mai mare, cu atât diferenţa între săraci şi bogaţi este mai mare. Multe dintre datele folosite sunt însă vechi (peste cinci ani).

Pentru a determina predilecţia către revoltă, jurnalistul a folosit alţi trei indicatori: unul bazat pe vârsta medie a populaţiei, altul pe rata de şomaj a ţării, iar cel din urmă Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Mattich presupune în analiza sa că cei tineri şi neangajaţi sunt mai predispuşi către rebeliune decât cei mai vârstnici, aflaţi în câmpul muncii. Totodată, societăţile mai sărace, în care locuitorii nu au multe de pierdut, pot fi sânul unor mişcări civile. Rolul tinerilor a fost evident în recentele revoluţii din Egipt, Tunisia şi Libia, notează jurnalistul.

Mobilul, trăgaciul revoltelor,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 5 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 10 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 9 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 8 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 12 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 7 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 4 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

7°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/18°