România deţine primul loc între ţările din Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, românii uitându-se la televizor, în medie, timp de cinci ore şi 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie, citat de AFP.
Potrivit studiului „Une année de télévision dans le monde”, durata zilnică de consum de programe TV a înregistrat un nou record la nivel internaţional: telespectatorii se uită la televizor, în medie, trei ore şi 17 minute pe zi, cu un minut în plus faţă de 2011.
Europa a înregistrat cea mai mare creştere, la nivel mondial, în privinţa consumului de televiziune, cu un plus de şapte minute, telespectatorii europeni uitându-se la televizor trei ore şi 55 de minute pe zi.
România deţine recordul în Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, respectiv cinci ore şi 30 de minute pe persoană, pe zi, fiind urmată de Grecia cu patru ore şi 33 de minute, ţară în care consumul de programe TV a crescut cu cinci minute faţă de 2011, şi Spania cu 4 ore şi şase minute; o creştere a consumului TV cu şapte minute faţă de 2011, potrivit Mediafax.
Potrivit studiului, care a vizat 107 teritorii, creşterile cele mai mari în privinţa consumului de televiziune au fost înregistrate în ţările cele mai afectate de criza economică.
Pe de altă parte, conform aceluiaşi studiu, consumul TV în Statele Unite ale Americii s-a menţinut stabil, de aproape cinci ore pe persoană, pe zi.
Recorduri de audienţă la competiţiile sportive
Evenimentele sportive de la nivel internaţional din 2012 au contribuit la creşterea consumului TV. Astfel, ceremoniile de deschidere şi de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra au bătut recordurile de audienţă în Europa, în timp ce în Statele Unite ale Americii 42,5 milioane de telespectatori au urmărit deschiderea acestui eveniment la televiziunea