Acuzate de vrăjitorie, unele femei îsi pot recîstiga în Evul Mediu inocenta trecînd proba apei: dacă se duc la fund, ca bolovanul, fără să mai reapară la suprafată, sînt declarate nevinovate. Celorlalte, care plutesc, nu le rămîne decît rugul: vinovătia le-a fost dovedită. Moartea prin înec sau moartea prin ardere este alternativa pe care o oferă mărinimia publică. Avînd una sau mai multe coaste de drac, după caz, femeile care-i vrăjesc în cărti pe bărbati sînt aprioric socotite vinovate, ca vrăjitoarele. În literatura română modernă scapă însă de fiecare dată cu bine din meandrele de foc si de apă ale povestii dacă trec proba rîsului. Sfîrsitul (lor) fericit, marcat de-obicei si de un cîstig substantial, e asigurat atunci cînd îsi dezarmează cititorul, smulgîndu-i un mic hohot vesel sau un mic zîmbet complice. De adăugat că orice femeie e o virtuală vrăjitoare si că nevestele sînt pe primul loc în serie. Personajul-nevastă este cel mai bun conducător de prejudecată din literatură. Cînd apare în prim-plan este de-obicei în rol negativ, diabolic.
O trebusoară poznasă / Coaste periculoase / Ce se-ascunde într-un puisor de fată
Povestea vorbii de Anton Pann bate toba, în nenumărate ziceri, pe ideea că prin însurătoare bărbatul îsi aduce dracul în casă: "...Si /Am gîndit că iau pe Stana / S'am fost luat pe Satana" sau "Ce e frumos la toti place, / Dar nu stie'n el ce zace / Că te uiti / Din afară măr frumos / Si înlăuntru găunos. / Si / De departe trandafir, / De aproape bors cu stir". (Trandafirul si borsul punctează drumul de la dragostea îndreptată spre femeia-floare la ambiguele sentimente cazaniere). Căsătoria, "poznasă trebusoară si gingasă în multe privinti", cum o socoteste pătitul Stan-Ipate din povestea lui Creangă, pune în pericol inocenta bărbatului (tot aprioric acceptată). Rezultatul e cunoscut: "Cu lăutari si cu masă / Aduci pe dr