Judecătorii de Curtea Constituţională a României dezbat excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului privind pensia de serviciu a judecătorilor CCR.
Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) privind Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR care prevăd că “judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionarii sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii”. În sesizare se arată că, din verificarea legislaţiei în materie, precum şi din discuţiile purtate cu foşti judecători ai Curţii Constituţionale, a reieşit că aceste dispoziţii se aplică în mod discriminatoriu, încălcându-se în acest fel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, transmite Agerpres.
“În acest sens, s-a reţinut că se creează un tratament discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică – judecători ai Curţii Constituţionale – în funcţie de un criteriu insuficient determinat şi anume dacă data stabilirii dreptului la pensie sau a recalculării pensiei este data încetării mandatului sau poate fi ulterioară”, se susţine în sesizarea instituţiei Avocatul Poporului.
Avocatul Ppoporului consideră că aceste dispoziţii aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de legea fundamentală.
“Din textul de lege menţionat, reiese că pensia de serviciu prevăzută pentru judecătorii Curţii Constituţionale se stabileşte în considerarea statutului constituţional şi legal al acestora. O primă condiţie pentru stabilirea acestui drept este ca o persoană să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale. O a d