Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pastila Simonei: Cardiopatia isterică

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2012 ·

Toată săptămâna care, slavă Domnului, tocmai se încheie, ăştia de pe Internet s-au organizat în două tabere: cumpărăm sau nu ursuleţi de Valentine's Day?

Disperaţii care vor să ajungă în viaţa, sufletul şi patul unei femei au luat cu asalt (expresie pentru care le sunt datoare reporterilor din televiziuni) tarabele cu material pluşat. Ceilalţi, care deja s-au prins că alesele inimii şi libidoului lor îi iubesc necondiţionat, au mârâit că Ziua Îndrăgostiţilor e o porcărie importată de la americani.

Nu'ş cum se face, dar deşi suntem sideraţi de admiraţie faţă de opulenţa Statelor Unite, când vine vorba de sărbători pufoase, dispreţuim profilactic ţara tuturor posibilităţilor şi tuturor inimioarelor. Bărbaţii care se strâmbă când văd ursuleţi sunt cei care: a) Cred că romantismul e ridicol b) N-au bani fiindcă nu şi-au luat salariile la timp c) Nu-şi iubesc destul partenerele. Sau le iubesc „în felul lor", expresie care pe noi, femeile, ne enervează mai mult decât mârlănia onestă.

Statusul preferat al morocănoşilor de pe Facebook este: „Nu credem în Ziua Îndrăgostiţilor, fiindcă noi trebuie să ne iubim în fiecare zi!". Emoţionant! O singură întrebare am: de ce puneţi acest status numai pe 14 februarie? De ce nu scrieţi acest panseu monumental şi pe 2 aprilie? Răspuns: pentru că bărbaţii nu cred în Valentine's, dar cred în bosumflarea iubitei care nu şi-a primit ursuleţul.

Simona Catrina este editor coordonator Tango

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 51 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 45 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 25 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°