Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafarul castiga trofee pe banda rulanta

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 24 octombrie 2005 ·

•Echipa Penitenciarului de Maxima Siguranta, Luceafarul, a castigat pentru al treilea an consecutiv trofeul de campioana nationala in intrecerea inchisorilor din tara

Iesenii de la Luceafarul, echipa de fotbal a Penitenciarului de Maxima Siguranta, a cucerit la sfarsitul saptamanii trofeul de campioni nationali in turneul final pe Administratia Nationala a Penitenciarelor. Ultimul act al acestei intreceri s-a disputat la Targu Ocna si a scos din nou in evidenta valoarea lotului pregatit de antrenorul Daniel Cantea, fostul fotbalist al Politehnicii Iasi. In prima zi, gruparea din Iasi a trecut greu, scor 4-3, dupa prelungiri, de PMS Gherla, dar apoi a facut spectacol оn finala mare, оn care a dispus cu 7-1 de PMS Margineni - Dambovita. Pentru Luceafarul au оnscris: Tiron (3), Lungu (2), Romila si Asavoaie (1). Pe langa titlul de campioana nationala, delegatia ieseana a primit si un premiu individual, pentru cel mai bun jucator, acesta fiind fostul fotbalist al Politehnicii, Costel Tiron. Pentru ca au cucerit pentru a treia oara titlul de campioni nationali, iesenii au intrat definitiv in posesia trofeului. In plus, din postura de campioni ai Romaniei, iesenii au fost invitati anul viitor la Campionatul European pe Administratia Penitenciarelor, din Ministerele de Justitie ale tarilor europene, competitie care se va desfasura оn luna iulie, la Dijon, оn Franta. Luceafarul Iasi a avut un lot format din jucatorii: Sоrbu, Romila, Tiron, Cantea, Condurachi, Balan, Frunza, Serban, Hutanu, Asavoaie, Lungu, Chelaru, Acatrinei, Craescu, Nita, Rata. Antrenorii campionilor din Iasi sunt Daniel Cantea si Gheorghe Nemtanu. In plus, Ion Chitosca a fost directorul sportiv al gruparii iesene, in timp ce Gabriel Grecu, a ocupat postul de organizator de competitii.

Florin BRIAUR

•Echipa Penitenciarului de Maxima Siguranta, Luceafarul, a castigat pen

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 34 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 18 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum 54 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe până vineri dimineața

Press Alert acum 44 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă până vineri dimineața pe râuri din nouă județe. Alerta dată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vine după codul galben de ploi torenţiale tran

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Wall-Street.ro acum 16 minute
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur,

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Viktor Orban a vorbit cu Zelenski înainte de a-l primi în vizită pe preşedintele Chinei. Ce au discutat cei doi lideri

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului. Au fost trecute în revistă

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum o ora
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°