Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5.300 de euro strânşi la Balul ROTARY pentru a readuce Rugăciunea lui Brâncuşi la Buzău (foto)

Publicat in Opinia Buzau, luni 10 decembrie 2012 ·

Oficialităţi, oameni de afaceri sau buzoieni care s-au remarcat în diverse domenii de activitate au luat parte, vineri, la Balul de Caritate al Clubului ROTARY. Evenimentul de anul acesta a avut ca scop strângerea fondurilor necesare pentru realizarea unei copii a celebrei statui Rugăciune, realizată de Constantin Brâncuşi, lucrare de o valoare deosebită care a fost furată din Cimitirul Dumbrava.

Cei peste 100 de invitaţi au avut ocazia să liciteze pentru achiziţionarea mai multor obiecte de artă şi nu numai, cea mai mare parte a exponatelor fiind donate de vicepreşedintele Rotary Club Buzău, Beno Goldstein. A fost vorba despre obiecte de colecţie precum un samovar argintat, o copie autentificată a unei viori Stradivarius din 1929, un pendul din 1948, o maşină de scris, un cântar din lemn din 1910 etc. Pe lângă acestea la licitaţie au fost scoase şi câteva lucrări de artă ce poartă semnăturile lui Gheorghe Ciobanu, Valeriu Şuşnea, Ştefan Lăzărescu şi Leonard Ţuclea. La finalul serii, organizatorii au declarat că au reuşit să strângă 5.300 de euro, sumă care ar reprezenta jumătate din necesarul realizării sculpturii.

„Scopul balului de anul acesta este de a repune în valoare o statuie celebră furată din Buzău. Este vorba despre celebra Rugăciune a lui Brâncuşi, pe care vrem să o redăm locuitorilor acestei . Este o lucrare importantă a unui sculptor consacrat, precursor al artei moderne. Oraşul nostru s-a mândrit cu această lucrare de artă iar Clubul ROTARY crede că locuitorii Buzăului merită să aibă acasă copia acestei sculpturi. Sumele strânse în această seară vor fi suplimentate cu alte sume colectate ulterior şi cu siguranţă vom duce la bun sfârşit ideea aceasta. Într-un an de zile vrem să punem din nou pe soclu copia după statuia lui Brâncuşi”, a declarat preşedintele Rotary Club Buzău, Viorel Găgiulescu.

Cel mai scump obiect,

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 30 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 20 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 12 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°