Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a înecat hidrocentrala de pe Jiu în PET-urile românilor nesimţiţi

Publicat in Gandul, luni 1 aprilie 2013 ·

Sute de tone de deşeuri menajere, PET-uri, arbuşti, dar şi animale moarte, aparatură electrocasnică sau diferite obiecte de uz casnic pun în pericol an de an funcţionarea normală a hidrocentralelor din toată ţara. În ultimii cinci ani, poluarea apelor de suprafaţă a fost tot mai pronunţată, susţin reprezentanţii Hidroelectrica, care au pus la dispoziţia gândul imagini cu hidrocentrale ”avariate” de gunoaie.

Luate de râuri, gunoaiele parcurg o întreagă călătorie, de la izvoare şi până la construcţiile hidrotehnice, care sunt primele obstacole în calea lor.

Recent, un astfel de caz s-a înregistrat pe râul Jiu, unde o viitură a adus sute de metri cubi de PET-uri şi tone de alte deşeuri riscând să "înece" centralele hidroelectrice de la Vădeni şi Târgu Jiu.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, este revoltat de situaţie şi spune că problema apare în primăvara fiecărui an nu numai pe Jiu, ci pe toate râurile, punând în pericol construcţiile hidrotehnice şi siguranţa locuitorilor.

El spune că vina aparţine Apelor Române, instituţie căreia Hidroelectrica îi plăteşte anual taxe de 80 de milioane de euro pentru apă şi care are obligaţia să cureţe apele.

"La fiecare viitură, apele preiau tone de gunoaie şi PET-uri de la ţăranii care au casele pe malurile râurilor. După ce plătim 80 milioane de euro pe an Apelor Române pentru apă, mai trebuie să le facem şi treaba lor, să curăţăm luciul de apă de gunoaie", a declarat pentru gândul administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza.

"Suntem un popor primitiv, barbar"

El susţine că deşeurile provin de la locuitorii satelor din apropierea râurilor.

"Suntem un popor primitiv, barbar, toţi ţăranii riverani unor cursuri de apă depozitează strategic, pe malul râurilor, gunoaie menajere, gunoi de grajd, PET-uri, cârpe. Când se umflă, apele spală curţile

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum o ora
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 58 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°