"E prea lung drumul până-n comunism/ De nu-l scurtăm cu gări şi cu etape,/ De nu-l aducem totuşi mai aproape,/ E prea lung drumul până-n comunism.// Am mai visa, de nu s-ar face zi/ Şi pruncii nu ne-ar întreba de pâine,/ E lung şi drumul scurt de azi, pe mâine,/ Cu-atât mai lung ce ni se năzări.// Când, obosită, într-un cerc închis,/ Scârbită, umilită lumea noastră/ A vrut să se arunce pe fereastră,/ I-au dat un drog, i-au programat un vis.// Acesta e, total şi nebunesc,/ E comunismul, unica dreptate,/ Cel hotărât a le-mpăca pe toate,/ Pilonii lui pe osul nostru cresc.// Prea lung, prea tăinuit, prea lung, prea lung,/ Pustie veşnicie exemplară,/ Ni-i dor din când în când de câte-o gară,/ În care oamenii şi mai ajung".

Adrian Păunescu scria că precum un drog, precum un vis, plin de himere, comunismul le-a fost furnizat oamenilor pentru a atenua întrebarea crudă a pruncilor: unde e pâinea? Cu o metaforă tulburătoare, scria poetul că e prea lung drumul până-n comunism şi mai avem nevoie de o gară să ne odihnim. Cei care azi muşcă jalnic din atât de iubitul Poet n-au scris o poezie precum "Analfabeţii", activiştii ce pun virgulă între subiect şi predicat, dar ştiu să dea cu pumnul în masă. Umbla prin telefonul fără fir, din gură-n gură, istorisirea că unul din granzii comunişti, Dumitru Popescu Dumnezeu (de altfel, scriitor de excepţie şi om inteligent) l-ar fi chemat la Comitetul Central pe Adrian Păunescu. Prin uşa deschisă de la biroul său, l-a strigat pe Poet cu ironie fină: "Unul dintre Analfa­beţi te aşteaptă!".

Grele au fost luptele lui Adrian Păunescu pentru a încerca să îndrepte hotărâri încuiate ale lui Ceauşescu şi, mai ales, ale grangurilor comunişti. S-a bătut ca un leu pentru punerea în valoare a Carpaţilor, a agriculturii montane, a posibilei industrii montane, prin punerea la loc de frunte a proiectelor doctorului Radu Rey. L-a dezam