Persoanele aflate în concediu medical vor putea fi controlate la domiciliu de către angajatori şi Poliţie. Aceasta este principala prevedere din ordonanţa de urgenţă de modificare a legislaţiei privind concediile medicale, publicată în Monitorul Oficial. Cei care nu sunt găsiţi acasă sau într-un alt loc comunicat angajatorului, nu vor mai putea primi indemnizaţia pentru concediul medical. Potrivit actului normativ, medicii care acordă concedii medicale în mod abuziv vor fi sancţionaţi. Astfel, acordarea certificatelor medicale în mod necorespunzător este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei.
Guvernul a aprobat în urmă cu două săptămâni ordonanţa potrivit căreia autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarii de concedii medicale trataţi în regim ambulator se află la domiciliile lor şi necesită cu adevărat îngrijiri medicale. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat ca este o modalitate de limitare a folosirii în mod abuziv a concediilor medicale. Anul trecut, au fost eliberate 2,7 milioane de certificate de concediu, în condiţiile în care există aproximativ 5 milioane de angajaţi, a afirmat Cseke Attila, citat de HotNews.
"Adică, practic, fiecare a doua persoană care este salariată a avut concedii medicale. Sigur, nu se poate face o asemenea proporţie. Unii au avut mai multe, alţii mai puţine". De asemenea, numărul zilelor acordate angajaţilor pentru concediu medical va fi redus de la 45 la 30, a mai spus ministrul sănătăţii. Cseke Attila susţine că în urma aplicării noilor măsuri, ar putea fi făcută o economie la buget de circa 142 de milioane de lei până la sfârşitul anului. "Estimăm prin aplicarea noilor prevederi stoparea tendinţei de creştere a acordării concediului medical şi o economie în valoare de 142 de milioane de lei pentru perioada care a rămas până la sfârşitul anului. Noi