Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai vechi străzi îşi povestesc secretele

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 aprilie 2007 ·

De pe fosta alee a Podului din Cluj, mulţi sinucigaşi s-au aruncat în râul Someş De prea puţine ori ne-am gândit care ar fi povestea străzii pe care mergem în fiecare zi către

De pe fosta alee a Podului din Cluj, mulţi sinucigaşi s-au aruncat în râul Someş

De prea puţine ori ne-am gândit care ar fi povestea străzii pe care mergem în fiecare zi către piaţă, la farmacie sau când ne oprim să admirăm o haină frumoasă într-o vitrină. Lipscani din Craiova şi Bucureşti, Proclamaţia din Timişoara, Republicii din Braşov, Armeană din Iaşi sau Podului din Cluj sunt străzi încărcate de istorie. Încă mai ascund, printre blocuri, bănci şi restaurante, rămăşiţe timide ale trecutului. Câţi dintre noi ştiu că o simplă străduţă pietruită a avut cândva o istorie interesantă ori că drumul pe care îl străbatem zilnic spre serviciu ar putea fi cel mai "bătrân" din oraş? Una dintre străzile cele mai vechi, dar şi cele mai cunoscute din Braşov este Republicii sau "a Căldărarilor", cum era denumită cândva. Aceasta era străbătută de un canal folosit la salubrizare, iar în capăt se afla una dintre cele mai vechi porţi ale cetăţii. De aici, o altă denumire a străzii: Purzengasse (strada Porţii). Istoricii vorbesc despre un turn cu ceas, care astăzi nu mai există. Doar o casă de secol al XVI-lea ne mai aduce aminte de vremurile de odinioară. Atracţiile anului 2007 pe această alee sunt terasele şi restaurantele cu specific unguresc, italian, săsesc sau chinezesc. Regele Ferdinand, o arteră scumpă Prima stradă clujeană atestată documentar, încă din anul 1361, este Platea Pontis (Strada Podului), actuala stradă Regele Ferdinand. Aceasta este ceea ce localnicii numesc "inima Clujului". Totodată, este şi una dintre cele mai scumpe zone din oraş. Strada este despărţită de un pod peste Someş, un loc damnat, unde mulţi sinucigaşi au ales să-şi pună capăt zilelor. Uliţa Armenească este s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 37 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°