Pe strada, o reporterita tv. chestioneaza niste (relativ) tineri: „Ce stiti despre fosta Securitate, despre actualul SRI?" „Eram prea mic atunci - raspunde un tanar cu ochelari si rucsac - dar stiu ca n-aveai voie sa vorbesti orice si oriunde, ca puteai s-o patesti..." „SRI-ul - raspunde altcineva, ca la carte - trebuie sa se ocupe de securitatea nationala, de retelele de crima organizata, de retelele teroriste, nu sa urmareasca oamenii, persoanele particulare..." Raspunsuri de bun simt, care dovedesc ca tinerii „din ziua de azi" sunt (relativ) informati de ce se intampla in jurul lor, in pofida unor clisee de taxare (indeosebi din partea celor mai in varsta), cu un adepreciativ in fata: asociali, apolitici, atipici, anormali, aaa... Este si imposibil, cu atatea surse de mediatizare, sa nu receptezi ceva din ce te inconjoara, chiar daca nu te intereseaza in mod special. Cu totul alta era situatia in vremea Securitatii, cand sursele media autentice si accesibile erau atat de putine si, preponderent, radiofonice: BBC, Europa libera, Vocea Americii, RFI, Deutsche Wele. Si mai toate bruiate, incat iti trebuia tenacitate si rabdare, ca sa le receptezi. Si sa-ti invingi si teama ca vei fi prins, divulgat, deconspirat, ca si cum, ascultand un post de radio, ai fi facut cine stie ce act dizident! Exista o - niciodata intreaga - bibliografie la tema, intre care, tragi-comica, o carte recenta, care recupereaza din arhiva CNSAS bancurile politice. Poate ma voi ocupa de ele altadata. Acum sunt inca sub coplesitoarea impresie produsa de un text al lui Virgil Nemoianu (Victime si vinovati; spre o abordare pluridimensionala, „Convorbiri literare", noiembrie a.c.), care a facut substanta interventiei domniei sale la Colocviul international dedicat, recent, lui Stefan Augustin Doinas, de la a carui moarte s-au petrecut, iata, zece ani. Sunt sensibil la orice are atingere cu autorul c