Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea CCR la decizia asupra OUG 15/2012 privind banii alocati primariilor: Guvernul are obligatia de a lua masuri de prevenire a folosirii sumelor in alte scopuri decat cele stabilite

Publicat in HotNews, joi 7 iunie 2012 ·

Curtea Constitutionala a Romaniei arata in motivarea deciziei din 24 mai, publicata joi, ca daca prin Hotararea Guvernului 255/2012 au fost alocate sume fara a exista o justificare reala, Guvernul este indreptatit sa dispuna restituirea acestora fara a mai astepta inchiderea exercitiului bugetar, intrucat, pe de o parte, sursa din care au fost alocate aceste sume o reprezinta Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului, ce reprezinta o finantare extraordinara, iar pe de alta parte, Executivul are obligatia de a adopta masuri care sa previna folosirea acestor sume in alte scopuri decat cele stabilite, transmite Agerpres.

Curtea mentioneaza in motivare ca a avut de analizat daca dispozitiile de lege criticate se refera strict la restituirea sumelor neutilizate de autoritatile administrativ-teritoriale care, la momentul alocarii sumelor prin HG 255/2012, nu inregistrau arierate sau nu aveau in derulare proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinantare, cum de altfel se precizeaza si in preambulul OUG 15/2012.

"Tinand seama, insa, de punctul de vedere al Guvernului, sub semnatura primului-ministru, precum si de prevederile OUG 15/2012, Curtea retine ca dispozitiile criticate se refera strict la sumele neutilizate, si pentru alocarea carora unitatile administrativ-teritoriale nu au facut dovada inregistrarii de arierate sau derularii de proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinantare. Avand in vedere cele expuse, precum si precizarea clara din punctul de vedere al Guvernului precum ca OUG 15/2012 nu se refera la sumele cheltuite (recunoscand implicit ca utilizarea acestora s-a facut in mod legal), Curtea retine ca restituirea sumelor neutilizate de catre autoritatile administrativ teritoriale care nu inregistrau arierate sau nu aveau in derulare proiecte finantate din fonduri externe

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 47 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°