Am descoprit cele şase dimensuni ale Stilului Emoţional printr-o întâmplare norocoasă, în cursul cercetării mele în domeniul neuroştiinţei afective, în studiul asupra bazei cerebrale a emoţiei umane. Nu am stat niciodată jos, într-o zi, şi nu am decis să visez diferite Stiluri Emoţionale, pentru ca apoi să mă duc să fac o cercetare care să arate că există. În schimb, încă de la începutul carierei mele, aşa cum voi explica mai pe larg în capitolul următor, am fost fascinat de existenţa diferenţelor individuale.
Chiar dacă eşti un citiror atent şi obişnuit de articole pe teme ştiinţifice, mai ales de psihologie şi neuroştiinţă, probabil că nu observi că concluziile trase de aproape fiecare studiu se aplică doar mediei sau celei mai mari părţi dintre subiecţii cerecetării. Poate că studiul a descoperit că prea multe opţiuni împiedică luarea unei decizii sau că oamenii îşi întemeiază judecăţile morale mai degrabă pe baze emoţionale decât pe baze raţionale; poate că a conchis că, atunci când se spală pe mâini, se simt mai puţin stânjeniţi de comiterea unei acţiuni neetice sau de gândirea unui gând imoral sau că oamenii tind să prefere candidatul politic mai înalt celui mai scund. Ceea ce citeşti rareori, însă, este că răspunsul mediu integrează o varietate largă de răspunsuri, la fel cum o face „greutatea medie” a adulţilor din cartierul tău. Raportarea la şi concentrarea numai asupra acestei medii riscă să conducă la ignorarea unor fenomene foarte interesante, şi anume extremele – în acest exemplu persoanele care sunt periculos de supraponderale şi persoanele care sunt anorexice, care nici măcar nu ai bănui că există, dacă ai văzut numai că greutatea medie este, să zicem, de aproximativ 80 de kilograme.
Tot aşa stau lucrurile şi în cazul comportamentului psihologic şi reacţiilor emoţionale. Există aproape întotdeauna extreme: persoana care nu îi judecă