Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sam Worthington, starul din "Avatar", arestat pentru comportament turbulent

Publicat in Gandul, marți 6 noiembrie 2012 ·

Actorul Sam Worthington, starul din filmul "Avatar", a fost arestat şi acuzat de comportament turbulent, în oraşul Atlanta din statul american Georgia, informează hollywoodreporter.com.

Potrivit site-ului TMZ.com, actorul se afla în stare de ebrietate şi nu avea asupra lui actul de identitate, în momentul în care a încercat să intre în restaurantul Vortex din Atlanta, sâmbătă seară. După ce Worthington l-a bruscat pe paznicul care a refuzat să îi permită accesul, actorul a fost imobilizat şi apoi reţinut până la sosirea la faţa locului a unui echipaj de poliţie.

Acuzaţiile formulate împotriva actorului au fost însă retrase la tribunal, luni dimineaţă, întrucât reclamantul nu s-a prezentat în instanţă.

Agentul de presă al actorului Sam Worthington a refuzat să comenteze aceste informaţii.

Samuel "Sam" Worthington, născut pe 2 august 1976, este un actor britanic de origine australiană, devenit celebru cu rolul Jake Sully din filmul "Avatar", regizat de James Cameron. Actorul s-a remarcat şi în alte producţii cinematografice cu succes de casă, precum "Terminator - Salvarea", "Înfruntarea titanilor" şi "Furia titanilor".

Actorul Sam Worthington, starul din filmul "Avatar", a fost arestat şi acuzat de comportament turbulent, în oraşul Atlanta din statul american Georgia, informează hollywoodreporter.com.

Potrivit site-ului TMZ.com, actorul se afla în stare de ebrietate şi nu avea asupra lui actul de identitate, în momentul în care a încercat să intre în restaurantul Vortex din Atlanta, sâmbătă seară. După ce Worthington l-a bruscat pe paznicul care a refuzat să îi permită accesul, actorul a fost imobilizat şi apoi reţinut până la sosirea la faţa locului a unui echipaj de poliţie.

Acuzaţiile formulate împotriva actorului au fost însă retrase la tribunal, luni dimineaţă, întrucât reclamantul nu s-a prezentat în instanţă.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 23 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 30 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum o ora
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 9 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°