Ieri, in localiatea Rediu, locuinta defunctei Maria Craciun a ars in mare parte, dupa un scandal intre nepotii care au mostenit-o. Incidentul a inceput printr-o cearta a fratilor Dumitru si Doru Mocanu, actualii locatari ai locuintei. Se presupune ca Dumitru, de 27 de ani, ar fi inceput cearta cu fratele sau mai mare, pe motive inca necunoscute de anchetatori. Cert este ca fratele mai mare i-a strans toate hainele lui Dumitru in mijlocul unei camere si le-a dat foc. Dramatismul incidentului a fost inregistrat din momentul in care, pe langa haine, au inceput sa arda si celelalte bunuri aflate in camera respectiva. De asemenea, au ars tot mobilierul din casa, acoperisul si toate actele de identitate ale celor doi frati scandalagii. Focul s-a extins cu repeziciune, insa nu au fost victime omenesti. Incendiatorul, Doru Mocanu, a fost internat la Spitalul Socola. Familia fratelui sau mai mare, neavand unde sa locuiasca dupa ce le-a ars casa, a fost ajutata de satenii comuna Rediu sa locuiasca intr-o camera din Dispensarul comunal. La o prima evaluare, valoarea pagubelor depaseste suma de 200 milioane lei. "Am fost anuntati la dispecerat si in cincisprezece de minute am fost acolo. Pompierii s-au luptat cu flacarile timp de mai bine de o ora, reusind sa mai salveze o parte din bunuri si din cladire", a declarat ieri seara ofiterul de serviciu al Grupului de Pompieri "Mihail Grigore Sturdza".
Catalin BOACNA
Ieri, in localiatea Rediu, locuinta defunctei Maria Craciun a ars in mare parte, dupa un scandal intre nepotii care au mostenit-o. Incidentul a inceput printr-o cearta a fratilor Dumitru si Doru Mocanu, actualii locatari ai locuintei. Se presupune ca Dumitru, de 27 de ani, ar fi inceput cearta cu fratele sau mai mare, pe motive inca necunoscute de anchetatori. Cert este ca fratele mai mare i-a strans toate hainele lui Dumitru in mijlocul unei camere si