Democratul Barak Obama a castigat alegerile din 6 noiembrie, adjudecandu-si al doilea mandat de presedinte al Statelor Unite in fata republicanului Mitt Romney. Pentru Romania e o veste buna, in ciuda unor opinii potrivit carora sub o administratie republicana altele ar fi fost relatiile cu Washington-ul, altfel ar fi fost abordate relatiile cu Europa de Est. Marele avantaj al Romaniei este ca aceasta administratie reconfirmata cunoaste deja problemele de la Bucuresti. Altfel spus, vom fi scutiti de traversarea unei perioade tampon, de asezare a unei noi administratii, intr-un moment cheie pentru Romania, reprezentat de alegerile din 9 decembrie. Faptul ca exista continuitate peste ocean este in avantajul nostru. Partenerii de dialog nu se schimba, cel putin la Washington, iar administratia Obama a demonstrat ca a inteles perfect ce se intampla in Romania.
A circulat opinia potrivit careia Barak Obama a esuat in planul sau de a "reseta" relatiile cu Moscova, care presupunea un soi de negociere cu un partener care nu are nimic de negociat, de exemplu, in privinta scutului antiracheta amplasat in Romania. Apoi, Moscova nu are nimic de negociat pe teme energetice, mai ales cand gigantii Exxon Mobile si Chevron exploreaza in Marea Neagra, existand sanse bune sa contribuie in mod substantial la diminuarea dependentei Romaniei de gazele rusesti. Insa esecul "resetarii" relatiilor cu Rusia are mai putina importanta din perspectiva intereselor Romaniei. Dimpotriva, pentru noi s-ar putea sa fie chiar o veste buna.
Semnificativa este "resetarea" relatiilor dintre Traian Basescu si Victor Ponta intr-un context foarte interesant. In perioada 8-9 noiembrie, la doua zile dupa alegerile din SUA, o misiune reprezentand cele mai importante companii americane (Amgen, Archer Daniels Midland (ADM), Cargill, Chevron, Eli Lilly, ExxonMobil, Mega Company, MetLife, Ph