Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Smărăndoiu, „cavalerul” matematician al Măriei Sale, Elevul

Publicat in Adevarul, luni 13 februarie 2012 ·

Aflat pe locul I în Campania „Profesorii cu care Râmnicu Vâlcea se mândreşte", Ştefan Smărăndoiu îi învaţă pe elevii săi să obţină performanţă prin joc şi metodă

Ştefan Smărăndoiu, profesor de matematică la Şcoala cu Ceas, din Râmnicu Vâlcea, este un cadru didactic de elită, care a pregătit 31 de generaţii de elevi, cu mulţi dintre ei câştigând un noian de premii, medalii, distincţii la concursurile judeţene, naţionale sau la balcaniadele de matematică.

Vasile Sorohan, profesorul pasionat de chimie de la Iaşi

„Mi-a plăcut cartea, să studiez, să mă luminez pe mine însumi şi să-i pot lumina şi pe alţii. Am ales matematica considerând că trebuie să-i învăţ pe elevi să gândească şi nu să memoreze o ştiinţă gata făcută", spune profesorul care motivează că atunci când mulţi dintre elevii săi devin mari, este posibil ca unele dintre cunoştiinţe să fie depăşite. De aceea, cei care gândesc sunt capabili să se adapteze societăţii. „Mulţi elevi vin şi mă vizitează, la fel ca şi pe colegii mei, profesori, dar dacă ar fi să vă spun un regret este că elevii mă apreciază mai mult după ce devin maturi", spune dascălul.

Matematică + joc şi metodă înseamnă performanţă

Îl întreb pe profesor cât de greu este să predai matematica, iar răspunsul este unul care vine dintr-o experienţă îndelungată la catedră. „Matematica pare aridă, dar dacă găseşti o formulă plăcută să îi conştientizezi pe elevi că trebuie să înveţe, atunci vei obţine şi rezultate. De-a lungul orei le mai spun o glumă despre un matematician, o curiozitate matematică sau un comentariu despre alte aspecte de viaţă. Am citit mult material pedagogic şi am reţinut că acela care nu ştie să se joace cu copiii şi crede că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator. Am pornit de la ideea că matematică + joc şi metodă însemnă performanţă. Copilul trebuie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°