Un zugrav din Marea Britanie susţine că a descoperit chipul lui Iisus Hristos pe un perete dintr-o casă pe care o renova, scrie Daily Mail.
Bărbatul a dat la o parte aparatul care se afla în dreptul peretelui şi s-a apucat de zugrăvit. El susţine că a observat forma misterioasă abia când s-a aşezat să mănânce un sandvici.
„De aproape, când lucram, nu am remarcat nimic neobişnuit. Când m-am aşezat, am văzut că am stat faţă în faţă cu Iisus Hristos. Am fost foarte surprins, nu în fiecare zi te priveşte Mântuitorul în timp ce mănânci. Cred că este un semn bun şi că zugrăvirea a ieşit bine”, a glumit Sam Dalby (37 de ani).
Zugravul spune că, deşi a fost uimit de apariţia misterioasă, nu s-a sfiit să o acopere cu un strat gros de vopsea. „M-am simţit de parcă lucram la un giulgiu”, a glumit Dalby.
Aceasta nu este nici pe departe prima dată când oamenii spun că au văzut chipul lui Hristos în obiecte banale din jurul lor.
Chipul lui Hristos a fost zărit într-un câmp din Ungaria, într-o imagine din Google Earth
Pe un stâlp din Marea Britanie
Pe un fier de călcat
Pe gâtul unei sticle de cidru
Pe capacul unui borcan de marmeladă
Pe o tigaie.
Un zugrav din Marea Britanie susţine că a descoperit chipul lui Iisus Hristos pe un perete dintr-o casă pe care o renova, scrie Daily Mail.
Bărbatul a dat la o parte aparatul care se afla în dreptul peretelui şi s-a apucat de zugrăvit. El susţine că a observat forma misterioasă abia când s-a aşezat să mănânce un sandvici.
„De aproape, când lucram, nu am remarcat nimic neobişnuit. Când m-am aşezat, am văzut că am stat faţă în faţă cu Iisus Hristos. Am fost foarte surprins, nu în fiecare zi te priveşte Mântuitorul în timp ce mănânci. Cred că este un semn bun şi că zugrăvirea a ieşit bine”, a glumit Sam Dalby (37