Ca cei doi se afla intr-un conflict deschis nu mai este un secret pentru nimeni. De mai multa vreme. Opinia publica interna urmareste cu sufletul la gura, iar cea externa consternata, schimbul de lovituri dintre cei doi oameni politici, initiat de seful statului. Cand se va sfarsi definitiv acest razboi, prin infrangerea unuia sau altuia, ramane inca o mare necunoscuta.
Dar finalul de etapa e aproape. Si in acest final de etapa cel care pierde este Calin Popescu Tariceanu.
Uneori, putem descifra forta sau slabiciunea unui luptator nu numai prin efectul loviturilor pe care acesta le aplica adversarului, ci si prin raportul dintre energia consumata pentru unele miscari si efect. Pentru ca poti obosi in plina ofensiva. Si atunci, soarta ta este pecetluita inainte ca meciul sa se fi sfarsit.
Printr-un asemenea tip de rationament am ajuns la concluzia ca gesturile de forta facute in ultimele zile de PNL, in ideea sustinerii lui Tariceanu si a limitarii puterii de foc prezidentiale, sunt de fapt expresia unei slabiciuni. Vecina cu panica. In cele ce urmeaza voi argumenta aceasta afirmatie.
Pornind chiar de la cel mai interesant contraatac organizat de liberali printr-o decizie a Delegatiei lor Permanente. Si anume, solicitarea imperioasa de schimbare a sefilor serviciilor secrete si a lui Ilie Botos. In paranteza fie spus, si doar in paranteza, dupa aproape 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989, proiectul unei legi a lustratiei este nu numai o utopie.
Ci, pur si simplu, o prostie. Asa ca ma voi concentra asupra obiectivului politic PNL, in raport cu institutia prezidentiala.
Desigur, schimbarea sefilor serviciilor secrete poate avea o motivatie tinand de scurta traditie democratica a Romaniei. De cate ori s-a instalat o putere avand o alta culoare politica, sefii serviciilor secrete au fost dati
