Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SECRET SERVICE, implicat într-un nou SCANDAL SEXUAL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 noiembrie 2013 ·

Secret Service, serviciul responsabil de paza preşedintelui SUA, este vizat de un nou incident cu implicaţii sexuale, după ce anul trecut s-a aflat în centrul unui scandal de prostituţie, din cauza comportamentului inadecvat al unor angajaţi ai săi. Sursa: Reuters

Serviciul a numit în urmă cu şapte luni prima femeie în funcţia de director, Julia Pierson, iar un amplu raport al inspecţiei generale privind conduita în cadrul Secret Service după scandalul sexual de anul trecut ar urma să fie făcut public în următoare săptămâni.

În acest an, în urma unei noi anchete, doi ofiţeri superiori ai Secret Service au fost îndepărtaţi din garda ce asigură protecţia preşedintelui american Barack Obama, din cauza încălcării normelor de comportament, scrie Washington Post, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, ei nu şi-au pierdut legitimaţiile de serviciu, ci doar au fost transferaţi în alt departament.

În luna mai a acestui an, Casa Albă a primit o plângere de la hotelul Hay-Adams, din apropiere, împotriva agentului Ignacio Zamora Jr., care ceruse într-o noapte personalului hotelului să fie lăsat în camera unei femei.După câte se pare, Zamora, aflat în timpul său liber, făcuse cunoştinţă cu aceasta mai înainte la barul hotelului, a mers la ea în cameră, iar după ce a plecat a descoperit lipsa unui glonţ în pistolul de serviciu pe care îl descărcase în respectiva cameră.

Agentul s-a întors la hotel şi a încercat să intre în cameră, dar femeia nu l-a mai lăsat. Atunci el a cerut personalului hotelului să-i fie asigurat accesul în cameră, făcând uz de legitimaţia de serviciu.

Mesaje sexuale adresate unei subordonate

În timpul verificării telefonului BlackBerry al lui Zamora, anchetatorii au descoperit mesaje sexuale adresate unei angajate din subordonarea sa, potrivit unor surse aflate la curent cu investigaţia.

Din cauza

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 30 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Un mort şi patru răniţi grav în SUA, inclusiv copii, într-un atac armat la San Antonio. Doi suspecţi au tras cu puşti semiautomate către o casă

News.ro acum o ora
O persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite grav joi într-un atac armat într-un cartier rezidenţiale la San Antonio, în Texas, relatează publicaţia locală Ksat şi ABC News. Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°