Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîntu află luni dacă rămâne în arest sau va fi eliberat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 noiembrie 2011 ·

Curtea de Apel Bucureşti judecă luni recursul declarat de Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi ceilalţi opt inculpaţi din dosarul Petromservice, împotriva deciziei de arestare preventivă, dispusă de Tribunalul Bucureşti.

Judecătorii Secţiei I a Curţii de Apel Bucureşti sunt cei care vor decide, definitiv, dacă Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca & company îşi vor petrece următoarea lună în arest sau în libertate. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, judecătorul Daniel Grădinaru, şedinţa de judecată a fost programată pentru luni, 14 noiembrie.

Tribunalul București nu a dat, încă, publicității, motivarea scrisă a deciziei de arestare preventivă. Reamintim că Vîntu, Luca şi alţi opt inculpaţi au fost arestaţi preventiv, marţi, după ce, cu o zi înainte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispusese reţinerea lor pentru 24 de ore.

SOV a profitat de faptul că, în timpul procesului, i-a expirat ordonanţa de reţinere, astfel că, a plecat acasă. Intervalul dintre expirarea ordonanţei şi pronunţarea arestării a fost de numai 15 minute, însă Vîntu nu s-a întors nici la Tribunal, nici la Poliţie, fiind adus în arest abia marţi seara, escortat de două maşini ale Ministerului de Interne. Ceilalţi nouă inculpaţi au fost conduşi în arest direct de la Tribunal.

Cuplul Vîntu – Luca este acuzat de delapidare şi spălare de bani, în dosarul Petromservice, companie pe care au devalizat-o în interes personal, producând un prejudiciu de aproximativ 180 de milioane de euro, potrivit procurorilor. Pentru a li se pierde urma, banii erau transferați printr-o rețea de tip "carusel", formată din mai multe companii offshore.

Citiți și: Ultimul tun al celui mai mare devalizator al ţării. Cum a topit Vîntu 180 de milioane €Sorin Ovidu Vîntu și-a finanțat apropiații cu banii sindicaliștilor. Mircea Dinescu a primit 100.000 de eur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 30 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Constanţa: Tânăr arestat după ce a lovit cu pumnul în faţă un jandarm

Mediafax acum 22 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi poliţiştii au reţinut marţi, pentru 24 de ore, un minor de 16 ani, pentru ultraj. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 37 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°