Disputa dintre românii pro FMI şi cei care sunt împotrivă este la ordinea zilei.
Susţinătorii Fondului spun că România nu ar fi avut de unde să se împrumute din altă parte la dobânzi atât de bune (sub 4%). Şi să-i vezi cum se bucură, de parcă ar fi primit ei înşişi o superofertă de la banca unde au credit (sigur au credit!). Cealaltă tabără crede că România ar fi putut face rost de bani din privatizări şi prin relaxarea fiscalităţii. FMI nu este un ONG, iar România nu este un orfelinat. Da, statul a fost salvat de împrumutul de la FMI, însă economia României, nu. FMI nu este interesat de bunăstarea economică, ci de sănătatea (finanţelor) statului. Mai exact, statul să-şi poată plăti datoriile, inclusiv cele pe care le are la bănci. Astfel, Fondul intervine într-o ţară pentru a salva, indirect, grupurile financiar-bancare ajutându-se (culmea!) de buzunarele cetăţenilor acelei ţări. Atât, şi nimic mai mult. Băncile care „i-au ademenit" pe români, aşa cum a spus Mugur Isărescu zilele trecute, şi le-au dat credite pentru maşini, sunt cele care aveau nevoie de FMI. Sigur că FMI susţine că nu oferă un ajutor bănesc direct unui stat, ci mai degrabă un semnal pozitiv investitorilor. Semnalul, însă, se traduce aşa: aici puteţi investi pentru că, la o adică, punem la dispoziţie pieţei valutare sumele necesare pentru ca voi să vă repatriaţi în siguranţă profiturile. De ce vrea FMI să ajute România? Pentru că, în sfârşit, România contează? Da, contăm, dar asta pentru că numai giganţii bancari Erste şi Raiffeisen au 80% expunere pe Europa de Est, din care facem şi noi parte. Şi autorităţile politice din Europa de Vest nu pot permite dărâmarea castelului de cărţi de joc ridicat de ei în această zonă în perioada boomului imobiliar şi a spiralei creditelor. Însă situaţia se înrăutăţeşte în toată Europa şi nici FMI, nici fondul de solidaritate destinat salvării ţărilor in
