Biroul Permanent Judeţean al PSD Ilfov a decis luni sancţionarea cu avertisment a deputatului Ninel Peia, care, alături de alţi trei parlamentari români, a efectuat recent o vizită în Taiwan fără să informeze conducerea PSD Ilfov, conducerea centrală a PSD sau conducerea Camerei Deputaţilor
Conducerea PSD Ilfov a decis sancţionarea vicepreşedintelui PSD Ilfov Ninel Peia în baza Art. 30-31 din Statut.
„Biroul Permanent Judeţean a hotărât sancţionarea lui Ninel Peia, membru al Biroului, cu avertisment, pentru următoarele motive: în deplasarea efectuată în Taiwan nu a acţionat corect pentru realizarea obiectivelor şi a programului politic al partidului (lit. c.); a exprimat public în numele partidului păreri care contravin politicii şi strategiei partidului (guvernului) (lit.f); nu a luat aprobarea grupului parlamentar din Camera Deputaţilor pentru cele exprimate în deplasarea făcută (art 236)“, se arată într-un comunicat de presă.
Deputatul Ninel Peia a declarat că deplasarea s-a făcut la invitaţia Reprezentanţei economice a Taiwan-ului, transportul şi cazarea fiind achitate de către gazde, iar restul cheltuielilor fiind suportate de către parlamentarii români.
Deputtaul regretă că nu a informat pe nimeni despre vizita în Taiwan.
„Deputatul PSD a susţinut că şi-a propus să fie o vizită care să fie percepută ca având un caracter strict economic. Ninel Peia a afirmat, în faţa colegilor din conducerea PSD Ilfov, că regretă faptul că nu a informat organizaţia şi pe preşedintele acesteia, senatorul Gabriela Firea, conducerea PSD la nivel central, şi conducerea Camerei Deputaţilor, despre intenţia sa de a face parte din grupul parlamentarilor care au vizitat Taiwan. Peia susţine că s-a gândit exclusiv la oportunităţile economice care ar putea fi obţinute în urma întâlnirilor cu oameni de afaceri taiwanezi, în perspec