Deşi unele sunt funcţionale deja de aproape doi ani, Grupurile de Acţiune Locală din Maramureş (4 în total) sunt destul de puţin cunoscute în rândul opiniei publice. În prezent ne aflăm într-un moment delicat pentru ele, în condiţiile în care finanţarea lor pe termen scurt este pusă în pericol. Este nevoie de sprijin din partea Consiliului Judeţean Maramureş şi al APDRP-ului pentru ca aceste GAL-uri să poată trece cu bine în viitorul exerciţiu bugetar al UE, 2014-2020.
Ce este Grupul de Acţiune Locală
Grupul de Acţiune Locală este o asociaţie constituită în baza Legii Asociaţiilor şi Fundaţiilor care reuneşte în structura ei pe reprezentanţii administraţiei publice locale (primarii) din teritoriul acoperit, pe reprezentanţii agenţilor economici şi persoane fizice interesate să ia parte la acest demers. Obiectivul ei principal este să dezvolte regiunea pe care o deserveşte oferind potenţialilor beneficiari (fermieri, microîntreprinderi cu activităţi non-agricole, consilii locale etc.) sprijinul financiar al Guvernului României şi al Uniunii Europene prin finanţările puse la dispoziţia beneficiarilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR).
Teritoriul acoperit de fiecare GAL a fost definit la înfiinţarea fiecărui GAL şi nu se suprapune cu un alt GAL. Din păcate nu toate localităţile maramureşene au fost prinse într-un GAL, ceea ce creează un dezavantaj pentru potenţialii din aceste zone.
Scurt istoric al GAL-urilor în UE şi previziuni de viitor
Grupurile de Acţiune Locală au fost constituite pentru prima dată în urmă cu peste 22 ani, cu scopul de a permite comunităţilor locale să îşi gestioneze mai bine sprijinul comunitar în vederea atingerii unui prag maxim de eficienţă în dezvoltarea locală. Comunitatea locală,