Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belgienii l-au primit cu braţele deschise pe Ţucudean: "Sunt obişnuit să joc în alb şi roşu"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

În cariera sa de profesionist, Ţucudean a mai trecut pe la UTA şi Dinamo, ambele formaţii fiind colorate în alb şi roşu

În primă fază, Ţucudean a plecat miercuri la Liege pentru a face vizita medicală, fără să ştie cu siguranţă dacă va şi semna contractul cu Standard. Totul s-a întâmplat însă ca la carte, iar până joi la ora 13:00, când perioada de transferuri s-a închis în Belgia, Dinamo a căzut la un acord cu echipa lui Rednic, iar atacantul şi-a pus semnătura pe contract. Spre seară, jucătorul de 21 de ani a fost prezentat oficial, iar ieri a susţinut primul antrenament sub comanda lui Mircea Rednic. La câteva momente după ce s-a fotografiat cu tricoul lui Standard , "Ţucu" a acordat şi un scurt interviu pentru site-ul clubului belgian în care a subliniat că este pregătit să contribuie la îndeplinirea obiectivelor pe care echipa le are în acest sezon.

"Vreau să mulţumesc suporterii"

Pregătirea fizică pe care a făcut-o la Poiana Braşov sub comanda lui Cornel Ţălnar i-a permis atacantului să intre imediat în programul echipei, iar duminică este posibil să îmbrace pentru prima dată tricoul lui Standard, chiar în derby-ul cu Anderlecht. Dacă se va întâmpla aşa, acesta va fi primul meci al lui Ţucudean cu Rednic antrenor. "Mircea Rednic nu m-a antrenat niciodată, dar ştiu că este un antrenor foarte bun, cu rezultate", a punctat fostul dinamovist, făcând apoi o completare menită să-i facă pe fani să-l îndrăgească din prima zi: "Sunt obişnuit să joc în alb şi roşu. Ştiu că suporterii sunt fanatici şi eu trebuie să fac meciuri bune pentru a-i mulţumi".

Nu vorbesc franceza, doar o înţeleg. Voi încerca să o învăţ cât mai repede, pentru că vreau să comunic bine pe teren

George Ţucudean, atacant Standard

În cariera sa de profesionist, Ţucudean a mai trecut pe la UTA şi Dinamo, ambele formaţii fiind colorate în alb şi roşu

În primă fază

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 3 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 35 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°