Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un filosof in arena economistilor

Publicat in Corect News, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Cartile bune de economie, in Romania, sunt pasari rare. Cartile interdisciplinare, in care temele economice sunt trecute prin filtrele psihologilor, sociologilor sau filosofilor, sunt si mai rare. Iata de ce atunci cand, saptamana trecuta, la Gaudeamus, un filosof (profesorul universitar doctor Paul Dobrescu, de la SNSPA) s-a prezentat cu o analiza interdisciplinara, ne-am aflat fara indoiala in fata unui eveniment editorial. Si cum cartea sa are nu doar un titlu atractiv – „Un deceniu cat un secol“ –, ci este in intregime atractiva, evenimentul merita consemnat.

Cinci ani de boom (2004-2008) plus cinci ani de criza (2009-2013) se aduna intr-adevar intr-un deceniu cat un secol. Pentru ca acest deceniu a impins lumea sa se schimbe radical, iar pe noi, cei din masa celor sapte miliarde de locuitori ai planetei, ne-a obligat sa ne schimbam stilul de viata.

Cartea lui Paul Dobrescu, aparuta la editura Comunicare.ro, este o carte mai putin obisnuita. Daca ar fi intitulat-o „Un filosof analizeaza economia“ n-ar fi gresit deloc. Si daca autorul crede ca „economia este pe jumatate psihologie“ are si mai multa dreptate. Sau daca se apleaca asupra legaturii stranse intre neoliberalism si un concept larg folosit cum este „fundamentalismul de pe piata“, avem de a face de asemenea cu un demers binevenit, pentru ca pe acest taram e nevoie inca de multe lampi care sa faca lumina. Ca si in raportarile dezvoltare-stat si dezvoltare-piata.

Paul Dobrescu, analizand o criza globala, priveste global. Economia Romaniei nu e examinata distinct. Dar Romania este parte a lumii pe care o analizeaza. Iar lumea e in criza si criza ne impune, acum, o schimbare de model. Intai si intai fiindca banii disponibili pentru investitii, pentru remunerarea muncii si pentru imprumuturi bancare sunt mai putini. Banii castigati din munca, din afaceri, din rente ori din alte surse s-au

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 56 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 26 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 39 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 14 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°