Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să aducem gaze din Azerbaidjan, în discuţii la Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 mai 2011 ·

Miniştrii economiei şi energiei din România, Azerbaidjan, dar şi reprezentanţi ai Georgiei şi Ungariei s-au reunit astăzi la Bucureşti pentru a discuta despre proiectul AGRI, de transport al gazelor lichefiate din zona Mării Caspice spre vestul Europei. Sursa: REUTERS

La lucrările reuniunii interministeriale privind proiectul AGRI participă ministrul Economiei din România, Ion Ariton, ministrul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaijan, Natig Aliyev, vice-ministrul Energiei din Georgia, Mariam Valishvili, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Naţionale din Republica Ungară, precum şi ai companiilor naţionale implicate în proiectul AGRI.

Este vorba despre cele patru state implicate în acest proiect, care își propune să transporte gaze din Azerbaidjan către Georgia, unde vor fi lichefiate și transportate pe mare, în tancuri speciale, în Portul Constanța, iar de aici vor fi regazeificate și transportate pe conductă spre vestul Europei, via Ungaria.

"Reuniunea Interministerială işi propune reafirmarea sprijinului politic şi de asistenţă companiilor naţionale asociate în proiectul AGRI, în vederea selectării consultantului care va elabora studiul de fezabilitate al proiectului, precum şi a identificării surselor de finanţare necesare realizării acestuia", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Cine e interesat să participe la proiect

Până în prezent şi-au exprimat interesul de a coopera în cadrul acestui proiect mai multe companii de renume, cu expertiză în domeniul gazelor naturale lichefiate. Dintre acestea, invitaţiei de a participa la Reuniunea de la Bucureşti au răspuns companii precum FLEX LNG - Norvegia; GE Oil & Gas – Polonia; G.E.T. – Turcia; KOGAS – Coreea; PENSPEN – Marea Britanie; TECHNIP – Italia; TOTALGAZ + TOKIO GAZ – Japonia.

Ccompaniile invitate şi-au prezentat activitate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 43 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 22 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 57 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°