Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea concurenţă a micului moşier Băsescu

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

AGROPASIUNI Noul hobby al lui Traian Băsescu, cel de fermier, îl pune în concurenţă directă, în Câmpia Bărăganului, cu unii dintre cei mai mari latifundiari din România, faţă de care preşedintele e un moşier mic spre mijlociu.

Între Bucureşti şi Constanţa, câmpia cea mănoasă a Bărăganului se întinde pe sute de mii de hectare. În judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, mii de fermieri au în proprietate sau în arendă teren arabil, de la 1 hectar la peste 10.000 hectare. Există câţiva mari jucători pe piaţa agricolă, care deţin mii de hectare. Cu cele 300 hectare ale sale, preşedintele Traian Băsescu este departe de clasamentul celor mai importanţi fermieri ai Bărăganului.

Şeful statului a devenit, prin fiica sa Ioana, proprietar al unui teren de peste 291 de hectare cumpărate în localitatea Nana din judeţul Călăraşi. Ca suprafaţă deţinută, Traian Băsescu se „bate“ în topul Direcţiei Agricole Călăraşi, de exemplu, cu Junca Lact Cooperativa Agricola Călăraşi (298 hectare), cu Vel Agro Srl (317 hectare) sau cu Microservice SRL (328 hectare). Conform împărţirii fermierilor, Băsescu intră la categoria „mijlocie“, cu teren între 20 şi 1.000 de hectare. Peste 1.000 de hectare sunt marii fermieri. Sub 1.000 de hectare, agricultorii sunt consideraţi de categorie „mijlocie-mică“. „Fermierii mici şi cei mijlocii joacă un rol important în exploatarea agricolă a terenurilor din judeţul Călăraşi“, ţin să precizeze reprezentanţii Direcţiei Agricole. Până să ajungă de talia principalilor investitori din Călăraşi, Traian Băsescu mai are de cumpărat ceva teren.

„Agricultura nu se face după ureche!“

Maria Dragomir din Călăraşi este prima femeie-arendaş din România. Olteancă de fel, ea s-a stabilit în Bărăgan acum mai bine de 30 de ani. În anii de glorie ai economiei socialiste, Maria a fost prima femeie director de IAS. După ce a făcut tranziţia în economia de piaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 24 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 25 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 59 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 48 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°